O proastă administrare a treburilor Capitalei poate fi ascunsă în spatele vorbelor. Şi chiar trebuie să fie astfel ascunsă, după cum cred unii politicieni. Iar dacă eşti prins cu diverse nereguli şi mişmaşuri, soluţia este să împarţi vina altora. Lucru pe care (încă) primarul Videanu l-a făcut şi cu subemnatul, încercând să mute atenţia publică de la propriile lui probleme. Alfel, dl. Videanu este un om important în ierarhia partidului său. Care a dus mai departe proiecte importante. Preluate spre „asfaltare” de la alţii. În beneficiul unor persoane vârstnice şi neajutorate. De exemplu al „Eurovia Internaţional Construct” S.A. Care a derulat, sub două administraţii, afaceri cu bani publici în valoare de 21.000.000 euro, pentru asfaltarea şi repararea marilor bulevarde ale Capitalei. Sigur, nu este o persoană, este o firmă. Înregistrată însă pe numele unei doamne în vârstă de 70 ani, din oraşul Urlaţi, judetul Prahova. Întâmplător rudă cu o altă doamnă, senator. Cu origini în Mizil şi cu preocupări mai variate decât a scris presa la vremea respectivă.
Revenim la oile noastre. La un (încă) primar general care prin 1992 – deh, era la începuturile carierei în afaceri – a reuşit achiziţionarea a 3 apartamente de la stat. Acestea, împreună cu nişte credite de la falimentara Credit Bank – şi iată cum poţi deveni om de afaceri de succes. Şi chiar mai mult decât atât – poţi să-ţi pui oamenii din firmă în demnităţi ministeriale.
Presa spunea că în 2005, firmele apartinand primarului General al Capitalei „au câştigat” nu mai puţin de 20 de licitaţii organizate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Nu ştiu în ce măsură este adevărat. Ştiu însă că la sfârşitul anului 2006 nici una din cele 10 promisiuni electorale nu era îndeplinită. Şi la nivelul Primăriei Generale, şi la nivelul Primăriilor de Sector (lucru valabil şi pentru Sectorul 4). Alt lucru a fost posibil, anume prelungirea până în 2010 a administrarării parcărilor de către un arhicunoscut personaj, pe care nu-l voi mai menţiona.
Primarul General a avut nevoie şi de experienţe externe. Normal, vacanţele sunt întotdeuana mai bune decât munca. Aşa că, în perioada 2005-2006 a vizitat din plin. Franţa, Grecia, Austria, Germania, Belgia, Marea Britanie, Cehia, Rusia,China şi chiar exoticul Madagascar au putut furniza cunoştinţele necesare pentru un primar de succes. Care oricum nu mai dorea un alt mandat. Pentru să s-a plimbat suficient. Şi a avut şi bani de diurnă. Din participarea la Comisia pentru privatizarea BCR. Şi din alte participări şi licitaţii. Despre fondurile europene (pierdute) pentru ecologizarea lacurilor Herestrău şi Floreasca, cu altă ocazie. Altfel, bucureştenii au ales un primar general care a avut şi câte 7 concedii anuale (evident că în străinătate). Şi care şi-a lăsat proiectele moştenire unui alt candidat. Care şi el are promisiuni electorale. Bucureştenii au nevoie de schimbare. Inclusiv la Sectorul 4. Pentru că au nevoie de primari cu cultura administraţiei, nu de tour-operatori pentru destinaţii exotice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu